Blog

Rețete culinare de la Gitana Winery Vin&Carne

Pe lângă faptul că la Gitana Winery Vin&Carne găsiți cele mai proaspete și calitative produse din carne, măcelarul nostru de origine italiană, Federico si-a propus să  își bucure prietenele gospodine și prietenii gurmanzi printr-un șir de rețete culinare ce au la bază preparatele din carne. Pârjoale cu parmezan în sos de roșii, pârjoale cu parmezan și felii de lămâie, cârnăciori în vin alb cu semințe de finocchio,

steak cu os condimentat și prăjit în vin alb, bujenină gătită după rețeta italiană. Alintați-vă familia cu rețete deosebite! Poftă mare!

Pârjoale cu parmezan în sos de roșii

chiftele-cu-sos-de-rosiiIngrediente:

pârjoale cu parmezan
500 grame de suc de roșii
1 ceapă
1 morcov
1 ram de țelină
busuioc
sare

 

Tăiați mărunt ceapa, morcovul, țelina.

Puneți în tigaie o lingură de ulei.

Când uleiul este bine încins, adăugați legumele și lăsați-le să se rumenească.

Adăugați sucul de roșii, amestecați bine și lăsați să dea în clocot.

Cum a început să fiarbă sosul, adăugați una câte una pârjoalele cu parmezan, așteptați să fiarbă, sărați și pipărați.

Lăsați-le pentru 20-25 minute la foc încet.

După ce a trecut timpul indicat, puteți scoate pârjoalele aparte și sucul rămas să-l serviți cu paste sau cu hrișcă.

Puteți servi pârjoalele delicioase în suc de roșii cu o salată.

Pârjoale cu parmezan în rolă

www.jantic.md  55 of 122

 Încălziți rola timp de 5 minute.

Într-un recipient pentru rolă, puneți 2 linguri de ulei (sau 50 gr de apă, pentru cine dorește să mănânce mai dietetic), ungeți bine tava și poziționați pârjoalele în ea.

Coaceți pârjoalele la 180 grade pentru 40 de minute.

Serviți-le calde!

Cârnăciori în vin alb cu semințe de finocchio

544286 10201272607078850 1348658759 n

Ingrediente:

cârnăciori

vin alb

seminte de finocchio (la dorință)

Puneți cârnăciorii în tigaie și rumeniți-i timp de un minut pe fiecare parte.

Adăugați 150- 200 ml de vin alb (indiferent de câți cârnăciori pregătiți) și în momentul când vinul începe să fiarbă, dați focul încet și acoperiți tigaia pentru 4-5 minute.

 Când vedeți că cârnăciorii sunt aproape copți, descoperiți-i, dați focul mai tare și întoarceți-i de pe o parte pe alta până când se rumenesc și se evaporă tot vinul.

 Poftă Bună!

Steak cu os condimentat și prăjit în vin alb

Steak fritesLuați 4 steak-uri cu os, la dorință puteți să le treceți prin făină, eliminând făina în exces.

Puneți în tigaie 10 gr de unt și adăugați bucățile de carne. Rumeniți-le bine pe ambele părți pentru câteva minute.

Adăugați vinul alb și lăsați tigaia acoperită vreo 7 minute, cu focul încins mediu. În acest moment puteți săra steak-urile și adăugați puțin pătrunjel tăiat mărunt. Stingeți focul.

Steak-urile sunt gata! Vă propunem să le serviți cu garnitură de legume!

Bujenină cu legume

www.jantic.md  31 of 122Ingrediente:

bujenină de aproximativ 800 gr

2 morcovi

țelină

1 ceapă mare

 1 cățel de usturoi

 ulei

1/2 pahar de vin alb

1 pahar de bulion

sare și piper

Condimentați carnea cu sare și piper.

Tăiați fin legumele (morcovul, țelina, ceapa, usturoiul).

Într-o tigaie sau ceaun înalt, încingeți uleiul și rumeniți bine bucata de carne, adăugați și legumele ca să se rumenească (aproximativ 5 minute), apoi adăugați vinul alb, bulionul (poate fi și de legume) și transferați totul în rolă pentru o oră la  200°.

Când este coaptă, scoateți carnea din rolă, lăsați-o puțin să se răcească și serviți-o cu legumele.