Gitana

istoria

Se spune că, „odată cu trecerea timpului, vinul devine tot mai bun”. Însă nu toate vinurile au capacitatea de a rezista și de a evolua odată cu trecerea anilor. Doar acele vinuri care poartă amprenta terroir-ului şi expresia talentului vinificatorilor, vinurile care concentrează în esenţa lor o istorie bogată, ajung să impresioneze peste ani prin aromele şi structura lor.
Cu toate că istoria sa este una foarte îndelungată, de aproape câteva secole, Vinăria Ţiganca a reuşit să facă faţă cu brio trecerii timpului.

Geneza
Primul capitol al istoriei Vinăriei Țiganca datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când doi frați de origine greacă, atrași fiind de caracterul unic al regiunii, cumpără câteva plantații de viță-de-vie și înființează o mică cramă în satul Țiganca.

Perioada sovietică
Trecerea timpului a demonstrat că această zonă viticolă, Valul lui Traian, este într-adevăr excepţională pentru plantaţiile de viţă de vie. Anul 1953 marchează un punct de cotitură în istoria Vinăriei Țiganca, aceasta transformându-se într-o adevărată „fabrică de vinuri” și mutându-și sediul în satul Plopi. Crama a devenit în scurt timp foarte apreciată în Moldova şi peste hotare, datorită calității superioare a vinurilor produse aici.

Atât amplasarea cramei, condițiile climaterice și topografice specifice, cât și talentul vinificatorilor au dat naştere unor vinuri de excepție, unul dintre cele mai bune exemple fiind vinul tipic de Tokaji, cu gust intens de stafide – „Nejnosti” (Gingășie). Vinurile de vinotecă păstrate în beciurile cramei Ţiganca reprezintă dovada cea mai elocventă a potenţialului acestei zone şi a succesului înregistrat de-a lungul timpului. Colecția proprie de vinuri de calitate superioară reprezintă un adevărat tezaur și motiv mândrie națională, printre vinuri numărându-se Trifești 1970, Auriu 1972 sau Grătiești 1973.

Renașterea
Industria vinicolă a cunoscut un capitol mai dureros în perioada anilor 1985-1990, când pe teritoriul U.R.S.S. s-a desfășurat o campanie masivă de interdicție a alcoolului, iar toți producătorii de vinuri au avut de suferit simțitor. Anul 1999 poate fi considerat un nou început pentru Vinăria Ţiganca. Crama devine proprietate a familiei Dulgher, care depune eforturi majore pentru reutilarea fabricii, renovarea beciurilor, dotarea cu butoaie și cuve de stejar și, desigur, pentru înfiinţarea de noi plantaţii de viţă de vie. Pas cu pas, practicile de vinificație tradiționale au început să fie îmbinate cu tehnologiile moderne.

Anul 2002 dă startul plantării viței-de-vie proprii, la o distanță de 70 km de cramă, în satele Romanovca și Filipeni, din zona viticolă Valul lui Traian. Plantarea s-a efectuat cu implicarea experților Institutului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova, care au selectat podgoriile cu cele mai potrivite soluri pentru fiecare tip de struguri.

În anul 2009, începe proiectul de creare a unui brand simbolic care să reprezinte cu succes vinurile produse de Vinăria Țiganca. În consecință, apare marca comercială Gitana, care reprezintă începutul unei noi etape în dezvoltarea cramei.

Anul 2011 marchează apariția primei serii de vinuri îmbuteliate sub marca Gitana. Această colecţie conține vinuri maturate seci, precum Cabernet Sauvignon 2007, Merlot 2009, Riesling de Rhein 2009 și Fetească Regală 2009. În anul 2012, este lansat pe piaţă vinul Saperavi 2011, alături de primele cupaje ale cramei: Lupi Rezerva 2009 și La Petite Sophie 2010, care au devenit deja vinuri emblematice pentru Gitana Winery.

În prezent, Vinăria Țiganca reprezintă expresia modernă a tradițiilor vinicole şi a terroir-ului din care provine. Cu toate că istoria acestei crame îşi are începuturile stabilite acum câteva secole, aspirațiile de viitor sunt foarte bine definite.


Istoria Vinăriei Țiganca, implicit a mărcii Gitana, nu se încheie aici. Principalul nostru obiectiv este acela de a contribui la renumele acestei crame prin vinuri de calitate, lucrate cu atenţie şi implicare, astfel încât să ne păstrăm renumele de exponenţi de vază ai regiunii din care provenim.

5